1908 - 1909: se pune piatra de temelie şi apoi se ridică impunătoarea clădire a actualului liceu.
1909 - 1911: se finalizează lucrările la instalaţiile pentru curentul electric, ape, gaze şi incălzire.
1911 - 1912: primul an şcolar in noua clădire. Din anuarele şcolii rezultă că frecventau cursurile
elevi maghiari dar şi români, ca o consecinţă a faptului că şcoala funcţiona intr-o zonă cu populaţie majoritar românească.
1918: la numai 19 zile de la Marea Unire, Consiliul Dirigent a emis ordinul 17/1918 prin care Resortul instrucţiunii aducea la cunoştinţă inspectoratelor şcolare ca, in conformitate cu Decretul Regal nr. 3632, a preluat funcţia de coordonator al Invăţământului românesc din intreaga Transilvanie.
1919: liceul este preluat de statul român, printr-o comisie anume constituită, sub coordonarea profesorului Petre Suciu, primul director român al liceului.
La data respectivă frecventau cursurile 314 elevi.
1920 - 1947: după ce in mod neoficial liceul a purtat aproape un an numele voievodului român Mihai Viteazul, in urma unei serbări organizate la mormântul marelui voievod, serbări la care a participat şi Regele Ferdinand, oficialităţile au conferit liceului numele de "Regele Ferdinand", nume purtat până in 1947.
Adevărat centru de spiritualitate in cultura românească, mai ales in vremurile de restrişte ale Dictatului de la Viena, liceul devenise in perioada celui de-al doilea război mondial un refugiu al invăţământului românesc, numărul de elevi inscrişi intr-o clasa ajungând pină la 67.
1947 - 1957: liceul işi schimbă numele de două ori, mai intii in "Liceul de băieţi" apoi in "Şcoala Medie de băieti nr. 1", având clase de invătământ primar, gimnazial şi liceal. Incepând din 1957, liceul devine mixt, adică la cursuri participă alături de băieţi şi fetele.
1957, 8-9 mai: in baza Ordinului M.I.C. nr. 2265A/1957, liceului i se decernează numele de "Şcoala Medie "Mihai Viteazul".
1958, 11 mai: au loc festivitătţle de decernare a noii denumiri a liceului.
1959, 12 septembrie: are loc unificarea liceului maghiar din Turda, cu sediul in strada Dr. loan Raţiu nr. 42, cu Şcoala Medie "Mihai Viteazul".
1960 - 1961: din acest an şcolar, clasele I - VII au trecut la şcoala generală nr. 5, nou infiinţată. Clasele IX - XI cuprindeau 888 de elevi.
1961: pe baza unui decret al Consiliului de Stat, durata învăţământului de cultură generală a crescut de la 11 la 12 ani. Începând cu acest an, până in 1977, şcoala s-a numit simplu:"Liceul Mihai Viteazul".
1977: este anul in care învăţământul devine strâns legat de cercetare şi producţie. Liceul se transformă din unul teoretic in unul industrial, schimbându-şi şi numele in Liceul Industrial "MihaiViteazul".
In cele 6 cabinete moderne, 3 laboratoare, 4 ateliere şcolare şi numeroase săli de clasă îşi desfăşurau activitatea la momentul respectiv 1189 de elevi la cursuri de zi, serale, profesionale şi de maiştri.
1991: începând din acest an, reconsiderându-se rolul şi locul liceului teoretic în structura învăţământului românesc, liceul devine Liceul Teoretic "Mihai Viteazul".
1998: în semn de recunoaştere a situării instituţiei noastre în elita învăţământului românesc, prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5044/17.11.1998, s-a schimbat denumirea Liceului Teoretic "Mihai Viteazul" in Colegiul National "Mihai Viteazul", începând cu semestrul 11 al anului şcolar 1998/1999, adică cu data de 1.02.1999.